Fostul pugilist Rudel Obreja a murit, duminică, la vârsta de 57 de ani, după ce a trecut prin momente foarte grele în ultimele luni. Liga Profesionistă de Box a făcut anunțul trist și a transmis un mesaj emoționant în memoria sa.
„Cu adâncă durere în suflet anunțăm trecerea în neființă a fostului om de box Rudel Obreja. Drum lin printre stele, drag prieten! Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a anunțat Liga Profesionistă de Box.
Rudel Obreja fusese eliberat din închisoare pentru trei luni, pe 22 iulie, pentru a se trata de cancer. Ulterior, în luna octombrie, Obreja cerea autorităților să-l lase să părăsească țara pentru a se trata de cancer.
Atunci, potrivit avocatului său, starea de sănătate a fostului pugilist se agravase în ultima jumătate de ani, de când a fost eliberat temporar din închisoare, după ce a fost condamnat definitiv în dosarul ”Gala Bute”.
Ca dovadă, într-o fotografie postată pe rețelele de socializare, fostul sportiv era de nerecunoscut.
Fostul mare campion și, apoi, președinte al Federației Române de Box avea de ispășit o pedeapsă de cinci ani de detenție, fiind condamnat în 2015 la 8 ani de închisoare pentru evaziune fiscală, în dosarul „Gala Bute”.
Evenimentul fusese organizat în 2011, cu ocazia meciului dintre Lucian Bute și francezul Jean Paul Mendy.
Anul trecut, în luna septembrie, paparazzi CANCAN.RO l-au surprins pe Rudel Obreja, iar pe chipul fostului boxer se putea citi încă de atunci durerea pe chipul său.
Născut pe 6 august 1965, la Galați, Obreja a fost medaliat cu bronz la Campionatul Mondialul din 1989 și cu argint la Europeanul din 1989.
De asemenea, a fost multiplu câștigător al Centurii de Aur și al titlului național.